Ionut Tabultoc

Ionut Tabultoc

20 iunie 2008

EURO 2008 / Germania DA, Portugalia NU


Nemţii sînt primii în semifinale, după o victorie împotriva lusitanilor în care elevii exilatului Low au fost stăpîni pe situaţie.


Constatare de început. Ce meci superb! Ce recital de joc ofensiv, ce valoare împrăştiată pe gazonul, cam prost, de la Basel, ce plăcere să priveşti!
Ceva de suflet acum. Splendidă ideea lui Scolari de a le da jucătorilor săi un poem scris de Eleanor Roosevelt. Iată doar un pasaj, din final: “L-am rugat: Doamne, spune-mi că vei fi cu mine mereu! Iar Domnul mi-a răspuns: atunci cînd credeai că eşti singur, Eu vegheam deasupra ta şi-ţi linişteam sufletul”. Oare de ce alţii au noroc de astfel de antrenori şi noi nu?


Trecem la fotbal acum. Şi la celălalt antrenor, Low, exilat în tribună, meseriaş şi el. A avut ceva dubii după grupă şi a umblat la jucători, punîndu-i lui Ballack două ajutoare cu fizic şi minte, Rolfes şi Hitzlsperger, dar şi fixîndu-l pe Schweinsteiger foarte sus, pe partea unde Ronaldo coboară arareori. I-a ieşit perfect lui Herr Joachim.
După o jumătate de ceas, portughezii nici nu ştiau ce i-a lovit. Totul începuse cu golul lui Schweinsteiger. Apoi Klose a făcut 2-0, clasic, cu capul, moment în care Scolari a scos mesajul către jucători, dar l-a citit pentru el. Nuno Gomes a readus Portugalia în luptă, pe ratarea unui Ronaldo parcă prea apăsat de umbra celor 80 de milioane puse pe capul lui.


Dacă Pepe marca în minutul 57, am fi avut poate un meci şi mai bun. Însă fundaşul lui Real a ratat incredibil, permiţînd Germaniei să tragă aer în piept şi să lovească iar prin Ballack, 3-1, cu fault în atac, însă extrem de clar asupra lui Paolo Ferreira . Avantaj suficient pentru ca Portugalia, una dintre cele mai frumoase echipe ale acestui European, să-şi vadă visele spulberate de această Germania pe care mulţi o vedeau terminată, dar uitaseră că aşa ceva mai rar se vede. Golul lui Helder Postiga din finală a mai condimentat puţin meciul, dar degeaba.


STIRILE MECIULUI


ANTRENORUL GERMANIEI, Joachim Low, a fost suspendat o etapă după eliminarea din meciul cu Austria (1-0) şi aseară a stat în tribună. Pe bancă a fost secundul Hans-Dieter Flick. Low nu a avut voie să vorbească la telefonul mobil cu Flick pe durata întîlnirii, i s-a interzis să meargă la vestiare!

PRIN GOLUL DE ASEARĂ, Nuno Gomes a devenit marcator la trei turnee fina le europene, avînd în total 6 reuşite.SCHWEINSTEIGER a apărut din primul minut aseară în echipa germană, Low, superstiţios, mizînd pe faptul că mijlocaşul lui Bayern va marca împotriva Portugaliei. Ca în finala mică a Mondialului din 2006, cînd Bastian a dat două goluri în victoria cu 3-1. Iar tehnicianul a avut dreptate, fotbalistul de 23 de ani deschizînd scorul.(Andrei Niculescu - Gazeta Sporturilor)

0 comentarii:

  © Template creat de Bogdan 2008

La inceput